Din dorința de a ne simți acasă aici pe pamînt am inventat speranța
Din neștiință despre cine suntem, de unde venim, ce facem aici ne-am consolat cu Dumnezei
Cu războaie pentru pace
Cu campionate
Cu căutarea a ceea ce aici nu există.
Ne consolăm, ne oblojim rănile, ne aruncăm in gol
încercînd să patrundem în adîncul nostru.
Veșnicia ne atrage ca un diamant într-o vitrină
Muritori cum suntem, o privim, o ocolim , îi dam tîrcoale înfometați
Ne amăgim, ne consolăm plîngînd in pernă
Sau pe umărul celui care poate duce mai mult pîna cînd moare
Urlăm la stele.
Din neputință și neacceptarea misterului în care existăm
ne imaginam
vrem să credem că totul are un sens
și o direcție poate.
Comentarios