Nu ne-a spus cum să trăim dar a trăit și ne-a lăsat să vedem , ca să învățăm astfel singuri.
S-a născut in 1931 in perioada interbelica dintre cele doua razboaie mondiale și asta a lăsat urme adânci pe familia lor.
Dintr-o familie numeroasă de 10 copii a rămas în viață doar sora mai mare și el cel mai mic. În 1939 s-a îmbolnăvit de tifos , dar a supraviețuit, în schimb puțin mai târziu la pierdut pe tatăl sau care a murit răpus și el de tifos . Nu mult timp după asta a murit și mama s-a , în anii când mai era război.
A făcut doar scoala primara românească de 4 ani, fiind de doua ori în ultima clasa , din cauză că venise regimul comunist și copii erau transferați cu o clasa în urma ca să învețe limba rusă.
În 1941 armata română a eliberat Basarabia și a rămas în aceeași clasă ca să restituie anul pierdut. Părinții se indeletniceau cu îngrijirea pamantul, familia lor a avut 12 desetine de pamant, adica 14 hectare chiar și acum daca-l intreb i-mi poate arăta exact unde erau amplasate loturile lor și deși se muncea mult , totuși nu aveau lipsuri.
Dar a venit regimul sovietic și au fost expropriați. Toți erau obligați să lucreze în colhoz. În 1950 s-a căsătorit cu mama mea ,Vera Cociu și ea dintr-o familie numeroasă de țărani.
În același an a fost luat în armata rusă, făcându-și serviciul militar în orașul Nercinsk, undeva pe langa lacul Baikal , timp de 3 ani.
Așa a început istoria familiei Munteanu , mama rămăsese cu doi copii, frații mei mai mari Vasile si Grigore. Eu fiind cel mai mic m-am trezit deja în nouă casa pe care-o construiau părinții.
Din toată copilăria și adolescența mea ,am amintiri legate aproape în totalitate de mama și de fratele Nicolae, care era cu 3 ani mai mare. Pe tata îl vedeam rar, foarte rar, era mereu plecat in câmp , lucra în colhoz. Îmi amintesc și acum venea cineva devreme dezdedimineata si batea în poartă și chema pe mama să vina la munca, lucra și ea tot în colhoz și avea de făcut norme .
Ea ne gătea ceva de mâncare și pleca, noi ramanand singuri în ograda și grădina noastră. Nu prea aveau timp pentru noi sa mai stam impreuna totul era legat de munca, ei munceau, ca sa supravietuim cu toții. Daca eram cuminti, ascultatori, tata ne lua si un premiu- un kg de unt pentru o luna.
Țin minte ca-i vedeam pe toți acasă doar duminică, cînd veneau pe la noi oaspeți din numeroasele rude, dar și atunci nu aveau ei timp de noi, eu stăteam dacă mi se permitea pe alături și asculam cu nesaț iar dacă se intampla cineva sa mă întrebe ceva , nu știam ce să le răspund si începeam să plâng.
Nu trebuie să meriti dragostea mamei ,o ai necondiționat, pe a tatălui -trebuie s-o meriti.
Tatăl meu a lucrat ca mecanizator, a condus tractoare. Era cea mai mare bucurie a mea , sa mă ia și pe mine cu el.
Nu m-ă lua în câmp dar cînd avea ceva de transportat ceva cu tractorul, trecea pe acasă și dacă aveam norocul , mă lua cu el așa au început primele mele călătorii în afara străzii , oraselului nostru. De vorbit nici aici nu se putea, era mare gălăgie în tractor și tata era ocupat cu drumul. L-am recapatat și l-am cunoscut pe tata mai de aproape abia când s-a pensionat, de aici a fost nelipsit de acasă.
Tânăra generație se revoltă împotriva taților și se imprietenesc cu bunicii.
Misiunea unui tata în familie este diferită de cea a mamelor. Care în linii mari se îngrijesc mai mult ca copii sa fie hraniti si curatei, sa arate bine. Cea a tatălui este să-și edifice familia în conformitate cu valorile sale fundamentale, să protejeze familia șii s-o pregătească pentru viața din-afară, care nu este deloc una prietenoasă, el este legislatorul dar și cel care trebuie să traducă în viața acele legi prin propriul său exemplu. Să fie responsabil nu doar de partea materială dar și de climatul psihoemoțional din familie.
Cu mare papere de rău ,nu am avut parte de toate astea, părinții mei reieșind din situația și timpurile dificile și-au exprimat dragostea și afecțiunea pentru noi doar prin faptul și-au folosit tot timpul și abilitățile în a munci ca să avem o casa și pe masă.
Iată de ce la noi predomină de obicei limba Maternă , fiind ca tatal este foarte tăcut, dacă nu lipsește de tot.
Îl vedeam pe tata cu ochii mamei și doar mult mai tîrziu cînd am devenit și eu tată, am realizat , cat de multe greșeli am comis și eu în propria familie.
Noi oamenii nu prețuim , nu observam lucrurile bune pe care le intalnim zilnic.
Cel mai important lucru în familie dincolo și peste cele materiale este ca un tată să-și iubească copii și pe mama lor .Aceasta este valuta care o depozitam zilnic la banca memoriei copiilor noștri și pe cât îmbătrânesc pe atat de inteligent mi se pare tatăl meu .
Tata a patru bărbați a știut sa pastreze echilibrul și pacea în familie. Uneori cu poziția s-a , dar mai mult cu tăcerea și calmitatea. Niciodată mulțumit sau indispus.
Niciodată bârfitor sau inițiator al certei, fără injurii șii vorbe de nimic, deși a făcut multe greșeli, a avut curajul sa le recunoasca si nu are regrete. După experiența mea de peste 60 de ani , il consider unul dintre cei mai cinstiți oameni pe care i-am întâlnit. Vorbește si face lucrurile fără urma de grabă de parcă ar trai in afara timpului.
Mai am multe de învățat de la el.
Datoria supremă a unui tata este de a ucide monștri care pot dauna copiilor, tatăl meu cu asta se ocupă.
Comments