top of page

Care este scopul vieții (purpose of life) ?

This time I asked my father : What is the meaning of live? Why are we here?


What follows is his answer.


............


Pe cît de simplă e întrebarea pe atât de complicat este răspunsul.


M-am născut în URSS și nu prea erau opțiuni- noi urma să construim comunismul, nici mai mult nici mai puțin.

Așa hotărâse partidul și asta am făcut, pînă prin primii ani de facultate când am început a vedea discrepanțele dintre ce ni se spunea și realitatea traită.

Deși Moldova e parte a latinitații, și în trecut parte a României, nici nu aveam dreptul să ne vorbim limba. Pe tot parcursul studiilor toate materiile ni s-au predat exclusiv in limba rusă, la fel a fost și cu toate celelalte aspecte ale vieții.

Comunismul a căzut, URSS-ul s-a autodizolvat și a venit mult așteptata libertate, libertatea conștiinței, libertatea de mișcare, libertatea cuvântului...dar haideți să vedem ce ni se propune.

munteanuvictoria1@gmail.com
URSS flag

Toate structurile sociale vin să ne convingă -că succesul în activitatea profesională, cariera ne face fericiți și-i face pe milioane de oameni să muncească foarte mult, socotind că căpătand o situatie materiala bună, un loc de lucru bine plătit, un post prestigios- va veni mult așteptata fericire fără de sfârșit.

Dar acesta este un bluf, odată obținute toate astea ne bucura foarte puțin timp și din nou în fața noastră apare hăul întunericului și imprevizibilul. Vedeți statistica, acesta confirmă că în tarile înalt dezvoltate depresia și sinuciderile sunt cele mai înalte.

Un alt iepure după care ni se propune să alergam este simțul propriei valori, când omul începe să se mindrească și să asocieze succesul cu propria persoană și ca finalitate oamenii încep să se înconjoare cu lucruri scumpe, mașini, case- ca să se evidentieze- ca să obtina laudă, stimă , invidia oamenilor.

Meritocrația îi face pe oameni ingamfati, mândri, distanți. Dar și asta pîna la un timp- confruntat cu un eșec se ajunge la depresii, ura față de oameni, alcool, droguri,

Și dacă cele de mai sus nu funcționează (nu toți pot fi de succes , lideri, oameni de afaceri ) se încearcă folosirea oamenilor pe toate căile și cele mai josnice instincte ale omului sexul, hrană, aspectul fizic, moda, consumul fără de sfârșit.

Și se face asta chiar din gradiniță. Acum nu se mai dorește maturizarea tinerilor, dimpotrivă se doreste ca ei sa ramană infantili.

Unde mai sunt acum tinerii care doresc să schimbe lumea? Se cunoaște că tineri la o vârstă de 16-25 de ani sunt sanatosi, deștepți, incoruptibili și nu prea merg la compromisuri dar acum acești tineri se socot încă adolescenți și energia lor se canalizează spre sex, alcool, narcomanie, strada - cât mai departe de spiritualitate.

Ați auzit probabil acest slogan- ce-ți trebuie să te căsătoresti, trăiește pentru sine, fă ce vrei și cu cine dorești, o să reușești oricum să te saturi de soție, soț, de copii, de vesnicile probleme legate de familie. Ce sunt astea, dacă nu stimularea egoismului, distrugerea familiei ca celulă a societății.

Și în continuare- iluzia libertății, drepturile omului, drepturile copiilor, independența materială a soților, unul fata de altul , a copiilor fata de parinti.


Iluzia adevărului- se afirmă că nu există adevăruri absolute și că guvernele mass-media ne spun adevărul iar cei care cred în Dumnezeu și Biblie sunt niște întunecați arhaici.


Iluzia timpului- ni se insuflă că avem o viață scurtă și trebuie să o trăim din plin, indiferent de cei din jur, ce treabă avem noi cu ei, timpul e banul.


Iluzia independenței de alți oameni, societate - că putem trăi bine chiar dacă lumea din jur o duce prost, contez doar eu și nasul meu. De fapt, ne modelăm unii pe alții și nu putem trăi fericit separat.


munteanuvictoria1@gmail.com
Time counted in waiting...

Ați observat cred mult tineri pe strada care vorbesc, vorbesc... am impresia că fără de telefoane și internet pentru ei s-ar termina viața.

Dacă vi se pare greu acum ,temeți-vă de ce va urma, dacă Dumnezeu va mai admite toate astea, vouă tinerilor vă va fi foarte greu și veți suferi mult, dacă acum ești slab- te vei fringe.


Sunt trecut de 60 de ani și într-o măsură oarecare am trecut și am crezut aproape toate aceste mituri, le-am experimentat- cu consecințe care nu se mai pot repara.

Toate astea sunt doar niște minciuni, ambalate frumos. Sunt niște elemente ale unei noi religii mondiale care deja se vede la orizont.

Ce e de făcut? Nu trebuie să va intoarceti la generatiile anterioare după un model făcut oameni. Trebui să faceti ce au făcut primii creștini, să studiati și sa traiti scriptură.

Căutați-l pe Dumnezeu cat mai poate fi găsit, căutați pacea și neprihanirea lui și celelalte vi se vor da pe deasupra. Adevăruri absolute există.


Care este totuși scopul acestei vieți, pentru ce trăim?

Ni s-a dat aceasta viață pentru a contempla, pentru a admira frumusețile acestui pământ care sunt multe și uimitoare, să trăim oroarea suferinței, inselari ,trădării ca sa putem deosebi binele de rău și să înțelegem consecințele, că ne călim si să ne formăm un caracter puternic pentru a le elimina din viața noastră.

Trăim pentru a învață ce este dragostea.


Tot de ce avem nevoie este dragostea, mai întâi a Domnului nostru Isus Hristos, care s-a jertfit pentru ca noi să putem trai. Mai apoi avem nevoie de dragostea aproapelui nostru, părinților, partenerului de viață, copiilor, o dragoste adevarata neprefăcută, neadaptată după placul cuiva.

Iată cum definește Biblia Dragostea : dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunatate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nadajduieste totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată!


S-a ridicat cineva la această înălțime? Eu personal încă nu, probabil pentru asta mai și trăiesc.


Comments


bottom of page